Greșelile deprinse în primele ore de ski devin, în timp, obiceiuri greșite și sunt mult mai dificil de corectat decât este asimilarea unei tehnici corecte de la bun început. În continuare trecem în revistă cele mai frecvente greșeli care apar în primele ore de ski și care trebuie corectate imediat pentru a asigura un progres rapid pe schiuri și evitarea deprinderii obiceiurilor proaste pe termen lung.
Greșeli din încăpățânare
Greșelile din încăpățânare sunt și cele mai ușor de evitat, deoarece odată înțeles motivul pentru care acestea apar și de ce sunt un clasic no-no, nu putem decât să renunțăm la ele. Dacă ești timid și nu vrei să te faci de râs, crede-ne, o să te faci mai tare de râs învățând singur!
Una dintre cele mai frecvente greșeli este să crezi că poți să înveți să schiezi singur și că nu ai nevoie de ajutor. De altfel, singurii oameni cărora nu le place să schieze, sunt fie cei care nu s-au încălțat în clăpari niciodată, fie cei care au încercat să învețe singuri, s-au accidentat și s-au autoconvins că nu este un sport pentru ei.
Pentru siguranța proprie și a celorlalți schiori, este foarte important să existe sprijin specializat atunci când începeți să învățați să schiați. Fără o poziție corectă pe schiuri și fără a cunoaște echipamentul, este imposibil să aveți o experiență plăcută și este foarte probabil ca experiența neplăcută să se finalizeze cu o accidentare, fie personală, fie a altor adulți sau și mai rău, copii, de pe pârtie.
Altă greșeală majoră este ca după foarte puține ore de ski în care s-au deprins niște cunoștiințe de bază iar persoana care învață să schieze a prins puțin curaj, aceasta decide să se aventureze direct de pe o pârtie de începători pe o pârtie dificilă. Deși tehnica de bază este aceeași, abilitățile de control ale schiurilor în procesul de alunecare pe zăpadă trebuie exersate pe pante progresive înainte de a ajunge la o pantă dificilă. Există foarte multe variabile pe munte, cum ar fi tipul și calitatea zăpezii, vizibilitatea și vremea care pot și ele influența capacitatea unui începător de a se adapta la pante mai dificile.
Greșeli de tehnică
Deși a aluneca pe schiuri printre brazii plini de zăpadă, într-un peisaj hibernal desăvârșit este probabil unul dintre cele mai frumoase sentimente, începutul nu este la fel de paradisiac.
Sentimentul de alunecare este foarte diferit de orice alte experiențe anterioare și invariabil, adulților le este teamă. Copiii învață în general mai repede nu pentru că ar avea abilități fizice sau intelectuale mai dezvoltate, ci tocmai pentru că nu le este frică și nu fac greșelile tipice de mai jos.
Uneori, anumte greșeli sunt în primul rând dezvoltate din frică, și nu din lipsa noțiunilor de tehnică de ski. Frica îți poate încetini procesul de învățare. Căzăturile sunt o parte importantă a progresului, așa că tratează-le ca atare.
Cea mai des întâlnită greșeală este însăși poziția pe schiuri. Începătorii simt nevoia să se lase pe spate, crezând ca astfel vor frâna când de fapt tot ce reușesc să facă este să încarce cozile schiurilor (în locul vârfurilor schiurilor, așa cum este corect) și să piardă controlul acestora.
Tot o greșeală de poziție este și neflexarea corespunzătoare a genunchilor. Cât timp picioarele sunt drepte și genunchii nu sunt îndoiți, tibia nu este în direct contact cu limba clăparilor iar schiurile nu pot fi controlate. Orice viraj, accelerarea sau încetinirea schiurilor se face prin diverse acțiuni pe care tibia le transmite schiurilor prin limba clăparilor.
O altă greșeală care survine din poziția incorectă pe schiuri și presiunea exercitată eronat pe partea posterioară a acestora este încălecarea vârfurilor schiurilor, moment în care recâștigarea controlului este aproape imposibilă.
Partea superioară a corpului are rol compensatoriu în schi, și nu trebuie să se miște prea mult, mai ales în schiul recreațional. Mulți începători care nu au o poziție corectă pe schiuri, simțind că pierd controlul acestora, încearcă să își restabilească echilibrul prin mișcarea haotică a brațelor într-o parte sau în cealaltă. Pentru că presiunea asupra schiurilor trebuie să fie exercitată în partea lor anterioară, centrul de greutate al întregului corp trebuie să cadă deasupra vârfurilor schiurilor și ca urmare mâinile trebuie ținute în fața corpului, nu la spate.
În afară de acestea, începătorii dezvoltă și prostul obicei de a se uita în jos, la schiuri, pentru că încearcă să vadă ceea ce fac, în loc să simtă. Acest lucru duce la pierderea echilibrului pe schiuri și la imposibilitatea de a vedea ce se întâmplă în jur, pe pârtie, pentru a lua decizia corectă referitoare la direcția de mers.
Începătorii și chiar schiorii aflați la nivel intermediar se mai lovesc de o greșeală frecventă și anume distanța dintre schiuri. Aceștia fie țin schiurile foarte apropiate, ceea ce le afectează stabilitatea și echilibrul, fie prea depărtate, ceea ce obligă schiurile să atingă zăpada cu canturile interioare în loc de talpa schiului, lucru care nu permite efectuarea manevrelor de viraj și oprire în mod corect. Distanța corectă la care schiurile ar trebui ținute este lățimea șoldurilor schiorului, deci aceasta de la persoană la persoană în funcție de conformația fizică a acesteia.
O altă greșeală frecventă apare în momentul în care începătorii încearcă să facă primele viraje prin mutarea greutății corpului pe schiul exterior, acțiune necesară pentru declanșarea virajului. Inconștient, șoldurile se mută în direcția opusă, lucru care zădărnicește efortul depus de partea superioară a corpului de a plasa centrul de greutate al schiorului pe schiul exterior. Mișcarea șoldurilor în sensul opus nu face decât să compenseze înclinarea corpului iar centrul de greutate rămâne același.
Un alt aspect de multe ori neglijat este echipamentul de ski. Clăparii în mod deosebit joacă un rol foarte important în progresul începătorilor. Aceștia nu trebuie să fie foarte ficși, dar nici atât de lejeri cât piciorul să se miște în ei. Cât timp piciorul se mișcă în clăpari, atunci schiorul învățăcel nu va putea să transmită nici o comandă către schiuri, toate comenzile plecând din tibie, prin limba clăparului, către schiuri.
La EdenSki înveți din prima să schiezi corect, deoarece instructorii din echipa noastră vor semnala în timp util greșelile. Pentru fiecare greșeală există exerciții specifice pentru remedierea acesteia și pentru deprinderea corectă a tehnicii de schi, pentru un progres rapid, lipsit de accidentări și pentru a vă putea bucura cât mai repede de schi pe toate pantele pe care muntele le pune la dispoziție.
Hai și tu la schi cu noi iarna aceasta! Contactează-ne și rezervă câteva lecții de schi.